Placinta cu mere

Acest anotimp al ninsorii, care vine și nu vine, parcă cere astfel de preparate, pe cât de simple, pe atât de bune.

Chiar dacă e plăcintă și chiar dacă la deserturi am mai spus eu că trebuie să ținem cont foarte bine de cantități, în cazul acesta ne putem relaxa puțin (dar puțin și nu cât să nu ne mai apucăm de făcut nimic).

Aluatul se face simplu. Amestecați la robot sau cu telul 200 grame de unt la temperatura camerei tăiat cubulețe cu 5 linguri de zahăr alb până se formează ca o pastă. Adăugați o linguriță de esență de vanilie, 30 ml coniac, un plic de praf de copt (aprox 10 grame), un praf de sare, două ouă și 100 grame de lapte bătut (sau smântână, ce vreți voi). După ce noul amestec s-a omogenizat, adăugați, treptat și încet, câte o cană de făină (au am folosit în jur de 4 căni), până ce aluatul nu mai este lipicios și se dezlipește de pereții vasului în care este frământat (nu puneți multă făină de la început pentru că riscați sa iasă un fel de chirpici greu de întins). Tăiați aluatul rezultat în două părți egale și întindeți-le de forma tăvii de cuptor pe care o veți folosi.

alb-2
alb

Pentru umplutură, curățați și radeți 2-3 kg de mere și puneți-le într-o oală la foc cu 6 linguri de zahăr și o lingură de scorțișoară măcinată. Le-am călit până nu mai era lichid pe fundul oalei (încep să se lipească).

După ce am pus prima foaie în tavă, am împrăștiat o lingură de griș, am pus toate merele călite, am mai pus o lingură de griș, iar apoi următoarea foaie. Ca să vă fie mai ușor, rulați foaia ca pe un sul în jurul sucitorului, de jos în sus, iar când o așezați în tavă, inversați procedura/derulați.

alb-3

Am uns cu un gălbenuș amestecat cu o lingură de apă (îmi place efectul acela lucios, crăpat) și am găurit cu furculița (nu e obligatoriu dar ajută să iasă aburul). Am copt 30 de minute la 180 grade (faceți testul cu scobitoarea), până s-a rumenit.

alb-4

Nu o lăsați foarte mult pentru că se usucă excesiv.

Plăcinta cu mere este cu siguranță una din preferatele mele, aluatul fraged combinându-se de minune cu merele zemoase.

alb-5

Era să uit. Nu uitați să fiți în asentiment cu albul zăpezii și puneți din belșug zahăr pudră și chiar înghețată. MULTĂ!

Poftă bună

Lasă un răspuns

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe